New! Terapia Open heart

Este o forma de terapie care foloseste principii de psihoterapie holistice din Psihoterapia Adleriana in combinatie cu cardurile metaforice OH, inventate de catre Moritz Egetmeyer.

Terapia este una prietenoasa, centrata pe emotiile si trairile clientului. In acelasi timp, abordarea este una pe problema, putand merge cu interventia terapeutica pana in copilaria timpurie. Focusul in terapie este centrat pe credintele limitative ale clientului si pe inlocuirea acestora cu unele mai utile in situatia prezenta.

Cardurile metaforice sunt un instrument extraordinar care transpun persoana intr-un mediu de joc si poveste, fiind in acelasi timp foarte eficiente. Cu ajutorul cardurilor putem lucra pe: definirea problemei curente, lucrurile care ne incurca, resursele pe care le avem, ce ne ajuta sa mergem mai departe si cum reusim sa transformam problema intr-o provocare pe care sa dorim sa o exploram si din care sa culegem intelepciune.

Impreuna cu terapeutul pot fi folosite seturi de carduri diferite, in functie de problema cu care se confrunta clientul dar si in functie de complianta acestuia la metode de lucru inedite. Din trusa mea personala fac parte majoritatea seturilor de carduri, de la setul de baza OH pana la editile limitate Lydia Jacob sau Bosch.

Sedinta de terapie dureaza 50 de minute si pune accent pe ce putem face in acest moment cu ceea ce avem si pe explorarea resurselor de coping ale clientului. Pot fi folosite metode de art-terapie prin setul Ecco sau story telling, prin seturile 1001, Saga sau Mythos.

Aceasta metoda de terapie se adreseaza si cuplurilor lucrand atat pe partea de relatie si comunicare cat si pe sexualitate si provocarile din aceasta sfera, setul TanDoo fiind specific terapiei de cuplu.

Terapia Open Heart se adreseaza si copiilor, pentru dezvoltarea abilitatilor si a colaborarii in echipa, fiind un instrument de terapie prin joc ( Seturile Personita, Orca, Raccoon ). Aceasta metoda planteaza semintele pentru comportamente sanatoase ale copiilor ca viitori adulti.

Stress-ul poate fi abordat cu ajutorul setului Cope. Cu cardurile OH putem sa dam o noua interpretare problemelor si putem gasi rezolvari creative la evenimentele stresante de peste zi.

Articol scris de Roxana Pana, psihoterapeut Adlerian in supervizare, psiholog clinician in formare, trainer acreditat OH Cards, practician acreditat Remedii Florale Bach. Articolul original poate fi regasit aici. 

Imagini preluate de pe site-ul https://oh-cards.com.

Am lansat campania Green Friday

Comanda

Surprinde pe cineva drag cu un Voucher Cadou

Comanda